lălăit sn [ At: PONTBRIANT, D. / Pl : ~uri / E: lălăi] ( Fam ) 1 Gălăgie. 2 Bâlbâială. 3 Cântec interpretat fals, neglijent Si: lălăială (3), lălăire (3), ...

LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat).

lălăít, -ă, lălăiți, -te, adj. 1. (ref. la un cântec) Interpretat neglijent, fără a păstra linia melodică. 2. Amânat, tărăgănat. – Din lălăi. ... lălăit, -ă, ...

lắlăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. lă-lă, articulațiunile celuĭ care nu știe să cînte). Fam. Cînt mult și fără nicĭ o grație, de ex., ca un om beat.

LĂLĂI, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A cînta neglijent, înlocuind cuvintele melodiei cu silaba «la» repetată într-una. A oprit sania ca să admire luna ...

A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică. sursa: DEX '98 1998 · permalink.

LĂLĂI, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A cînta neglijent, înlocuind cuvintele melodiei cu silaba «la» repetată într-una. A oprit sania ca să admire luna și ...

lălăială, lălăieli s. f. 1. fredonarea unei melodii cu înlocuirea textului prin silaba „la”. 2. indolență; pierdere de vreme. 3. treabă făcută încet, fără ...